V-aţi gândit vreodată câţi dintre copii României care îşi serbează ziua pe 1 iunie sunt şi copii fericiti?
România a apărut menţionată la nivel european cu o cifră alarmantă de copii abandonaţi.Copii străzii, cum ne place nouă să-i numim, sunt viitorii ciorditori/şomeri ai României.
Sunt convinsă că dacă statisticienii ar fi fost mai productivi şi ar fi înregistrat şi copii maltrataţi din România, balanţa s-ar fi înclinat semnificativ spre această această categorie.Cifra reală a copiilor abuzaţi (de orice natură) din ţara noastră e camuflată bine prin dosare vechi sau e pur şi simplu ignorată.Singurii care sunt în măsură să se sesizeze în acest caz sunt cei de la Protecţia Socială.Însă de cele mai multe ori, singura lor grijă este să plaseze mai repede în orfelinate copii molestaţi, pentru a fi astfel scutiţi de responsabilităţi inutile.Problema e ca în centrele de plasament, copii devin mai distruşi (fizic şi psihic) decât atunci când au intrat, cu mult mai multe traume şi chestiuni incorigibile.
Între timp, populaţia stă bine pe scara demografică.Majoritatea se ghidează după concepţia cretinoidă “hai să facem copii ca să avem sprijin la bătrâneţe” şi astfel se crează categoria (din nefericire destul de numeroasă) copiilor maltrataţi şi cu viitor predestinat.În prezent, România e plină de părinţi iresponsabili care trăiesc din alocaţiile propriilor progenituri şi care, sub masca de “părinţi responsabili”, joacă teatru ambulant pe unde pot.Cel mai mult mă agasează cei care se bat cu cărămida în piept că ei au fost părinţi buni şi că acum (ajunşi la maturitate) copii lor au devenit nişte lichele nerecunoscătoare.