Sursa foto : jurnalul.ro
Știrea a început să vehiculeze mai multe detalii pentru mass-media azi-dimineață.Sorin Oprescu a fost scos cu catușe la mâini din reședința sa după câteva ore bune de audieri.Înaintea omului politic S.O. au fost arestați consilierul și directorul Primariei Capitalei și de aici a început totul.
În rechizitorul procurorilor se vorbește despre o mită substanțiala, de pungi cu bani ascunse sub perne pe care-i primea S.O. și la care răspundea cu o atitudine vagă, cu un mulțumesc abia rostit în colțul stâng al gurii.Se vorbește de asemenea și de un apropiat al primarului, unul neloial, care chipurile s-a spart în anchetă și a zis chestii confidențiale.Prin intermediul acestui martor, anchetatorii au ajuns la aparatul pe care-l ținea S.O. în casă și cu ajutorul căruia bruia semanul telefoanelor, precum și la o parte din banii marcați cu celebrul cuvânt MITA.
M-am uitat la un interviu cu S.O. cu câteva ore înainte să fie săltat de procurori și mascați.Omul pomenește la un moment dat că a auzit că în Administrația locala se practică comisioane de 10-15 % , dar că pe el aceste lucruri l-au lasat rece, că “nu suntem toți neam de hoți și derbedei”.M-a frapat atitudinea lui, convingerea cu care își susținea răspunsurile.El știe cel mai bine dacă a vorbit în șarade.
Dacă flagrantul a existat avem într-adevăr un caz fără precent, și evident, omul în cauză trebuia să-și execute pedeapsa.În cazul în care este găsit vinovat, vorbim despre primul primar al Bucureștiului, acuzat și arestat în timpul mandatului.
Momentan avem două piste de urmărit în toată tărășenia asta.
1. S.O. este nevinovat, a devenit pur și simplu incomod pentru cineva și s-a dorit eliminarea lui subită.Deja se amestecă viitoarele carți pentru localele de anul viitor și poate S.O. nu este dorit pe liste.Este interesant de urmărit firul rechizitorului, acolo se vorbește de corupție și mită din 2013, de ce abia peste 2 ani s-au trezit și procurorii să scoată scheletele din dulapuri ?
2. S.O. este vinovat, și-a luat bucata de cașcaval si l-au prins, târziu ce-i drept, dar l-au prins și e dreptul Justiției să-l judece.Sau poate S.O. și-a pus probleme de moralitate când a intrat în politică, dar pe drum l-a luat valul.Se prea poate să fi fost nevoit să adere la această rețea infracțională de la nivelul Capitalei.Că rețeaua era deja contituită și un posibil refuz ar fi atras după sine un val uriaș de indignare din partea „jucătorilor”.Pion important pe scena Primăriei, S.O. a fost nevoit să se supună „regulilor” pe principiul < if you can’t beat them, join them >.
Toată lumea e agitată și focusată pe cazul acesta.Vorbim despre un interviul și un referat al procurorilor și omul e reținut pentru 30 de zile.Totuși, prea devreme sa aflam o decizie finala inlegatura ci soarta primarului S.O.Eu una, astept decizia finala.