Irene Baldwin e noua imagine PETA de anul acesta.Și mama ei, actrița Kim Basinger, a pozat la un moment dat într-o postură asemănătoare.Acum judecând strict după aspect și mesaj, mă întreb ce ar face această domnișoară dacă ar avea doar o blană la îndemână și ar fi nevoită să traverseze strada printr-o zonă intens circulată din București.Cu siguranță ar bloca tot traficul, pentru că așa cum susține, nu s-ar acoperi cu blana respectivă 🙂 A fost o glumă nesărată, știu, dar sper că va fi considerată nevinovată.
Revenind la PETA, sunt de acord cu toată Campania lor.Există într-adevăr prea multă cruzime când vine vorba despre animalele ucise pe viu în mod barbar pentru un pumn de blană.Am avut nefericita inspirație să mă uit la un moment dat la un filmuleț cu un țăran rus care se afla în Siberia după peisaj și după shot-ul de vodka băut înainte de acțiune. După ce și-a ascuțit bine cuțitele a crestat nonșalant câteva zeci de chinchiulla speriate.Contrastul dintre animăluțele terorizate și călăul indolent și psihopat mi-a indus un sentiment extreme de apăsător.Văzusem cel mai dur film horror realizat vreodată.O blană obținută în astfel de circumstanțe, nu merită a fi cumparată cu toți banii din lume.Există înlocuitoare sintetice la capitolul veșminte la fel de drăguțe.
Imi amintesc că și în facultate găsisem o revistă care avea pe copertă trimiteri la o expoziție de fotografii realizate într-un abator italian.O mică parte dintre fotografii au ajuns și în mediul online.Detalii aici și aici.
După astfel de imagini parcă te poți lipsi de bucata veșnică de carne din farfurie.
Părăsesc România în câteva zile și sper din tot sufletul ca această decizie să fie definitivă și irevocabilă.Țara mea e bolnavă cronic din cauza multor creaturi care o populează.Nu e nevoie sa fii filozof ca să realizezi ce se întâmplă.Trebuie doar să privești în jurul tau.Înfiorător e totul, de la sistemul medical care este la pământ, învățământ, legi și justiție, politică, drumuri, mass –media, prejudecăți, convenții, xenofobie, homofobie și lista poate continua la infinit. Interminabilă și infinită e mitomania, tupeul și răutatea unora și ceea ce este cel mai groaznic e faptul că persoanele de felul acesta nici nu realizează că au o problemă.Nu, totul este minunat și noi suntem perfecți, frumoși, deștepți și cu toate tiglele pe casă.
Pe de altă parte mai sunt și cei pasivi, cei empatici care zac în letargie și suferă noaptea în pernă.Cei care se indignează pe bună dreptate pentru că încă nu s-au ros toate fibrele umanității în ceea ce-i privește și pot demostra oricând că nu sunt făcuți din plastic.Dar categoria asta e pe cale de dispariție.Cei care gândesc cu adevărat și conștientizează până în fibra sufletului ce se întâmplă în arealul lor de răspândire sunt puțini și n-au nici vlagă.Ororile la care asistă zilnic, le paralizează simțurile.
Mulți au fugit de aici pentru un trai mai bun, din cauza sărăciei fiind nevoiți să aleagă o bucată de pâine albă cu un gust mai fin.
Eu fug pentru deschidere, pentru a experimenta și învăța lucruri noi, pentru a trăi printre oameni civilizati, nonconformiști, deschiși în adevăratul sens al cuvântului.Iarba o să fie mai verde decât aici și pe stradă am să văd mai multe zâmbete și mult mai puțină încrâncenare.Cât despre partea materială, mă lasă rece.
Țara mea nu s-a ridicat și nu se va ridica din mlaștina în care zace de decenii din cauza prejudecăților. La români e întotdeauna important cum te îmbraci, câți bani ai, ce cunoștințe ai, câtă influență, cât rău poți sa-i produci lui x și y dacă te-au călcat pe coadă.Ce tip de mașină deții, cum arată casa, cât cash ai în contul de la bancă.Le știți, sunt aceleași și aceleași metehne și stupizenii de care mulți dintre noi suntem mândri și pe care le lăsăm bucuroși să ne guverneze viața.Avem capul plin de idei fixe și puține, noi cu toții și prejudecățile astea sunt fix lanțurile care ne împiedică să evoluam. Eu am găsit în sfârșit cheia și am deschis lacătul și am de gând să-mi continui povestea pe alte meleaguri, departe de toata mizeria din țara mea primitivă.
De curând am început să mă uit la producția Person of Interest pentru că eram în căutare de un serial care să nu mă suprasolicite foarte mult.E o dramă americană, sf pe alocuri, care s-a bucurat de succes odata cu prima difuzare în 2011 și care s-a întins pe durata a 5 sezoane, ultimul fiind difuzat de CBS în iunie 2016.Citisem în prealabil de el și cum subiectul mi s-a părut easy going, am decis să urmaresc primele episoade.
Are de toate, umor, fir narativ polițist, adrenalină, multe răsturnari de situație.Actorii principali fac o echipă minunată împreună.Îl regăsim aici pe Michael Emerson, unul dintre cei mai grei actori ce a prestat un rol remarcabil în LOST.În Person of Interest deține un rol de personaj pozitiv și este de-a dreptul încântător să-i urmarești replicile.Pe Jim Caviezel nu l-am mai urmărit și în alte producții , însă apariția lui din acest serial mi-a atras atenția și cu siguranță îl voi mai urmari și altă dată când voi avea ocazia.
Finch (Michael Emerson) îl coopteaza pe Reese (Jim Caviezel) în echipa sa deoarece are nevoie de abilitățile sale câștigate în urma slujbei de fost militar în forțele speciale.Cei doi au multe în comun, ambii au lucrat pentru guvern și au început să aibă îndoieli pe pacurs și ambii au pierdut pe cineva drag.
Sunt 8 milioane de oameni în New York și conform statisticilor e ucisă câte o persoană la fiecare 18 ore.Finch creează sistemul prin care reusește să împiedice nenorocirile care se petrec zilnic.Sunt acele infracțiuni care sunt puse la cale cu zile, săptămâni înainte.Și tot el creease o listă cu aceia care vor fi prinși în niște situații grave, crime, răpiri.Cei de pe lista lui, habar nu aveau că urmează să li se întâmple ceva.Majoritatea erau oameni obișnuiți, însă Finch trebuia să separe pe aceia care se încadrau în categoria de victimă de cei din categoria făptaș.De aici și noțiunea de Person of Interest, o persoană care atrage atenția autorităților într-un fel sau altul.
Locul din care Finch lucra cel mai bine era o fostă bancă falimentară, cu o situație incertă.Finch era un om discret. Reusește cumva să facă rost de tot calupul de acte false potrivite pentru a-și începe și el și Reese activitatea : permise de conducere, cărți de credit, șase identități false.Fondurile îi veneau dintr-o corporație intermediară, iar numerele erau de securitate socială.
Pentru a-și începe procesul de salvare al victimelor, era necesar să afle cât mai multe informații relevante despre aceasta.Puteau face asta prin două metode : metoda lentă – te apropii de victimă și îi caștigi încrederea.Și metoda rapidă – pătrunzi în locuința subiectului și îi cauți prin lucruri.E-mail-uri, extrase de cont, obiecte personale.Apoi îi pui sub urmărire telefonul mobil, cât e încărcat și în aria de acoperire, poți folosi GPS-ul ca să-i afli poziția.Prin microfon îi asculți conversațiile, indiferent dacă vorbește la mobil sau nu.Apoi ai nevoie de imagini, cu o cameră video fără fir poți supraveghea ținta de oriunde.Și un aparat foto e folositor aici.
În urma atacurilor (11 septembrie, cele două avioane care s-au izbit de turnurile gemene din Manhattan, World Trade Center) statul american și-a conferit puterea să citească toate e-mail-urile și să asculte toate telefoanele mobile.Dar aveau nevoie și de ceva care să sorteze informațiile astea, ceva care putea alege teoriștii din populația obișnuită, înainte să facă vreun pas.Publicul voia sa fie protejat, dar nu voia să știe și cum avea să se întample asta.Când într-un final, a fost pus la punct un sistem funcțional l-au ținut secret.Finch a construit sistemul, însă aparatul avea o problemă.Fusese construit ca să împiedice urmatorul mare atentat , dar vedea tot felul de infracțiuni.Așa încât Finch a învățat aparatul să împartă ceea ce vedea în două : fapte relevante și irelevante.Evenimentele care ar fi dus la pierderea multor vieți erau relevante, așa că urmau să fie pasate celor de la NSA sau FBI.Informațiile irelevante – în fiecare zi, la miezul nopții, aparatul le ștergea.Abia mai târziu Finch și-a dat seama că a greșit.Lista irelevantă îl macina de fapt.Hard-discurile se aflau într-o unitate de stat, pe undeva și aparatul era peste tot.Îi privea pe toți cu 10.000 de ochi și îi asculta cu un milion de urechi.Aparatul a fost construit pentru guvern și a devenit o unealtă cu o putere de neimaginat.Finch s-a gândit că un buton de închidere ar fi util cândva, așa că și-a construit o intrare ascunsă, ca să acceseze lista irelevantă.Putea lua doar un număr de asigurare sociala și dacă afla cineva risca să piardă accesul.Așa că cele noua cifre era tot ce aveau la îndemână.
Pentru ca reușita să fie completă, Reese îl cooptează în echipă și pe Fusco (Kevin Chapman) , detectivul corupt pe care începe să îl înfiltreze în interior și din partea căruia află informații relevante despre modul de operare și viziunea poliției cu privirea la derularea anchetelor.Pe parcurs se va implica și Carter (Taraji Henson) , polițista onestă și incoruptibilă, care multă vreme a încercat să îl captureze pe Reese și să pună capăt acțiunilor de salvare misterioase.
Person of Interest e extrem de bine realizat și nu te plictisește nici măcar o clipă.Practic ai mereu senzația că urmarești cel mai tare film de acțiune comprimat în doar 45 de minute.
Tot urmărind episod după episod, mi-am amintit că acum multă vreme am văzut și un film artistic cu o intrigă asemanatoare.Așa am ajuns să revăd sf-ul Minority Report din anul 2002.Aici e vorba despre un Departament de Prevenire a crimelor ce reușea să prindă ucigașii care ar fi acționat în viitor.
Exista o campanie națională care promova acest departament și îi lauda meritele.Rata criminalității scăzuse cu 90 % și în 6 ani de funcționare nu mai avusese loc nici o crimă.Practic, fiecare american se putea baza pe infailibilitatea sistemului.Cei din departament reușeau să vadă crimele ce urmau să aibă loc cu ajutorul Pre-Cognitivilor.Aceștia nu vedeau ceea ce vrei să faci, ci numai ce vei face în viitor.Când Pre-Cogii depistau un criminal, numele era inscripționat pe o bilă și apoi detectivii prelucrau imaginile produse de ei de pe holosferă.Cei trei Pre-Cogi vedeau o crima cu 4 zile înainte.La bila roșie, crimele nefiind premedite, se anunțau târziu.Aceastea reprezentau de regulă crime pasionale, majoritatea fiind doar un impuls de moment și din această cauză nu exista premeditare aici.Pre-Cogii erau izolați de restul personalului într-un Templu, scufundați în lapte fotonic, nutritiv și conductor și asta pentru că Departamentul să nu poată fi acuzat de interferări și falsificari din exterior.Dupa ce crima era oprită, urma o reverberație, un deja-vu al Pre-Cogilor.Cazurile grave erau revazute de mai multe ori, de aceea trebuiau șterse informațiile de la toți cei trei Pre-Cogi.
Situația devine tensionată, când un tip de la FBI este trimis la Departament din ordinul procurorului general pentru a cauta defecte.Nu a mai existat nici o crimă timp de 6 ani și sistemul părea perfect.Prin urmare, daca exista vreun defect, acela era uman.FBI își dorea sa preia sistemul, când acesta va deveni național.
De asemenea, are loc și o răsturnare de situație pentru John, unul dintre cei mai pricepți detectivi când imaginea lui apare pe holosferă controlată de cei trei Pre-Cogi.Pe holosferă apare bila cafenie, și viața lui John (Tom Cruise) se schimbă, el trebuind să rămână un permanent fugar pentru a înțelege ce i se întâmpla de fapt.În curând, toți cetățenii află că Prevenirea crimelor urmărește pe cineva din Departament și practic tot sistemul e pe cale să se prăbușească.John speră că va găsi acel raport minoritar cu ajutorul căruia va putea să clarifice situația și rămâne o vreme un fugar abil și perseverent.Însă în permanență e măcinat de o dilemă majoră : dacă într-adevăr îl va ucide pe acel necunoscut, va dovedi că sistemul e bun și că Pre-Cogii au avut dreptate.Dacă nu îl va ucide, asta înseamnă că exista o altenativă în viitor și că Pre-Cogii au greșit tot timpul și Prevenirea Crimelor nu era atât de perfectă precum se credea.
Acest film a fost creat de Steven Spielberg, după un scenariu de Scott Frank și John Cohen, bazat pe o povestire de Philip K Dick.
Dacă ar fi sa aleg, aș zice ca filmul e net superior în fața serialului, dar nu voi face acest lucru, pentru că și serialul are o bună porțiune de suspans ce este dozat într-un mod foarte elegant.
Clopotul de sticlă este cel mai trist roman pe care l-am citit în ultima vreme.Este singura carte pe care a scris-o Sylvia Plath, restul lucrărilor sale fiind în versuri.
Cartea a fost publicată în 1962, cu un an înainte de sinuciderea sa.Nu este o lucrare bine primită, Sylvia fiind total eclipsată de succesul soțului său Ted Hughes, din cauza căruia și sfârșește atât de dramatic.Lucrarea este recompensată după două decenii de la sinuciderea sa în 1982, cu premiul Pullizer, postum.
Intriga începe în forță cu povestea lui Esther Greenwood, o absolventă de engleză care primește o bursă ca redactor la o celebră revistă de modă din New York.Alături de alte 11 fete, Esther va cunoaște o bună bucată din lumea snoabă a celui mai mare oraș din SUA.În paginile cărții sunt descrise cu lux de amanunte mesele îmbelșugate și sindofiile care au venit la pachet cu această experiență unică.Fiind un roman semi-autobiografic, se tinde a crede că Sylvia a descris propria sa experiență de pe vremea când adolescentă fiind, primește o astfel de bursă.
În interiorul fetei se dă o bătălie interioară foarte mare, bătălie care oscilează între curiozitatea marilor descoperiri și a marilor experiențe dobândite care generează schimbari profund negative.Este momentul în care Esther evoluează ca adolescentă, raportandu-se permanent la ceilalți cu conștiința propriei identități.Tensiunea dintre ea și societate, câștigarea independenței față de părinți, alegerea carierei și a stilului de viață, sexualitatea, libertatea și explorarea spațiilor necunoscute reprezintă riscurile experiențelor sale pe care și le asumă într-o lume străină.Însă în interiorul sinelui, Esther nu își regăsește locul și nu se simte confortabilă cu acest bagaj de experiențe acumulate pe care le consideră deranjante.
Buddy Willard, primul ei iubit, o dezamăgește profund când recunoaște că mai avusese și alte relații și că nu era ea cea mai specială tipă din viața lui.Toate experiențele trăite alături de Buddy, sunt prezentate foarte succint și într-o cheie de sarcasm major.Esther chiar se bucură când constată că planurile de logodnă sunt amânate deoarece Buddy a fost infectat cu TBC și este internat într-un sanatoriu.
Departe de casă, la New York, are parte și de experiențe plăcute alături de Constantin, când merge la ONU și ascultă cuminte cum își fac treaba translatorii din sală.Apoi urmează o alta experiență negativă când îl întâlnește la o petrecere pe Marco, misoginul care o inițiază cu forța în lumea tangoului, apoi încearcă să o violeze.
Esther nu știa gimnastică, să călărească sau să schieze (lucruri prea costisitoare). Nu știa să vorbească în germană, nici să citească în ebraică, nici să scrie în chineză, nu știa stenografie sau să gătească.Tânăra dovedește însă interes pentru competivitate și este dispusă să participe la orice acțiune care i-ar permite să-si etaleze cunoștințele și abilitățile.
Singurul lucru la care este bună e sa câștige burse și premii, însă epoca aceasta se cam apropie de sfârșit.Ajunsă acasă află că nu a intrat la cursul acela de creație literara și este nevoită să locuiască o vara întreagă sub același acoperiș cu mama sa.
Acest eșec generează o lungă perioadă de depresie severă soldată cu tratamente neortodoxe de electroșocuri în ideea de a opri accesele suicidale.Tratamentul este prezentat asemeni unui clopot de sticlă care atârnă suspendat la un metru și ceva deasupra capului ei.La orice greșeală din partea ei, clopotul de sticlă cu distorsiunile lui sufocante avea să coboare din nou.Persoana de sub clopotul de sticlă, e una pasivă și-mpietrită ca un copil mort și lumea însăși e visul urât.
La categoria seriale SF am găsit de curând unul excelent care mi-a atras atenția și pe care l-am urmărit de curând.Serialul Westworld a fost lansat în USA în octombie 2016 pe canalul HBO.Toată acțiunea are loc în lumea fictivă Westworld, un parc tematic populat cu androizi sintetici denumiți gazde (hosts).
A fost primit foarte bine de către critici și telespectatori deopotrivă, întrucât serialul pilot a demarat cu un nume foarte greu în cinematografie și anume Jonathan Nolan, regizor și producător.
Deși acțiunea pare extrem de bine înfiripată se cunoaște faptul că idea nu e tocmai originală, în categoria filmelor distopice SF existând filmul Westorld din 1973, pe idea căruia s-au pus bazele acestui minunat serial.
! Warning Spoilers !
Nu citiți mai jos, dacă nu ați vizionat încă filmul Westorld (1973) sau serialul Westworld (2016) !
Filmul din 1973 a fost scris și regizat de scriitorul Michael Crichton, fiind și primul film al celebrului scriitor în rol de regizor.Este considerat de critici ca fiind primul film din istoria cinematografiei care conține imagini generate de un calculator, bidimensionale 2D, prin tehnica CGI.Trei ani mai târziu s-a bucurat și de o continuare în celebrul film Futureworld.
La începutul filmului ni se prezintă locația Delos, locul de vacanță al viitorului, unde poți alege orice fel de vacanță preferi, fiind compus din trei arii separate – lumea vestului, lumea medievală și lumea romană.Lumea vestului e o reproducere completă a frontierei americane din 1880, unde sunt prezente preocupările pionierilor.E prezentă viața violentă, fără legi, o societate cu arme și acțiune.Apoi urmează lumea medievală în care este reprodus secolul 13 din Europa.O lume de cavaleri și lupte, aventuri romantice și emoții, o reproducere exactă până în cele mai mici detalii. Și în sfârșit lumea romană, în scenariul fermecatoarei și decadentei Pompei.Aici turistul poate experimenta senzualitatea și relaxarea morală care a existat în viața imperiului roman.Toate aceste trei scenarii o alcătuiesc pe Delos, locul pentru cele mai excitante vacanțe din istoria omenirii.
Eroii principali Peter și John vor alege lumea vestului alegându-și costume potrivite și pistoale pentru o mai mare adrenalină, ghidându-se doar dupa deviza că aici nu poți fi rănit, ci poți doar să te distrezi.Cum armele nu puteau răni alți vizitatori, ci puteau afecta doar roboții, aventura e pe cale să înceapă.Pistoalele aveau senzori înăuntru și nu se putea trage în ceva cu temperatură corpului uman.Doar în ceva rece, ca într-o mașinărie.
Lucrurile încep să ia o întorsătură ciudată în momentul în care apar primele avarii la roboții din lumea romană, urmată de cea medievală și în final de cea vestică.Programatorii se simt depasiți de situație, neștiind cum să gestioneze și să repare aceste echipamente atât de complicate ca și organismele vii.În unele cazuri, roboții au fost proiectați de către calculatoare și nu se cunoaște exact tehnica în care lucrează.
În lumea vestică apare și o lege a șerifului de a închide clientul care a ucis în mod recidivist un robot.Peter este închis într-o celulă în așteptarea judecatorului care va deschide un proces în urma căruia acesta din urmă va fi spânzurat.Însă lucrurile se schimbă, Peter evadează și procesul nu mai are loc.Între timp, apar și alte neplăceri, cum ar fi cea a crotalului care îl mușcă pe John.Situația este privită ca o greșeală inscuzabilă, întrucât serpii erau programați să-și gresească ținta și nu aveau voie să rănească un oaspete.Circuitele logice ale șarpelui nu mai răspundeau, la mijloc nefiind vorba de problemele mecanice, alterarii sau avarii.Pe de alta parte, în lumea medievala una dintre mașini refuză sa fie sedusă de un client, deși e un model sexual.
Lucrurile scapă total de sub control când un robot din lumea medievala ucide un client în timpul unui duel, situație similară petrecându-se și în lumea romană unde roboții atacă toți oaspeții cu arme albe.Robotul provocat de Peter îl împușcă pe John și sfârșește prin al urmări într-un mod obsesiv pe Peter până când unul dintre ei cedează.
Practic controlul asupra roboților este pierdut definitiv, unii folosind energia de rezervă.Mulți se vor opri din funcționare după o oră, alții dupa doisprezece.Siguranța clienților nu mai există și toți cei prezenți în această vacanță devin victimele roboților și se află într-un real pericol.
Serialul Westwold este o continuare într-o măsură mai mică a filmului omonim din 1973.Aici antroizii dispun de o tehnologie avansată și plot-ul reprezintă un mix perfect de psihologie și filozofie.Efectele vizuale sunt minunate, la fel și costumele și machiajul impecabil.
Diferența dintre film și serial e că în cazul celui din urmă ni se relevă problema avariilor la roboți din episodul pilot.Apare o problemă la ultimul upgrade, dând naștere unor reverii necontrolate.Astfel, gazdele pot vedea preț de câteva secunde imagini din trecutul lor sumbru.Acest lucru nu este permis și se decide ca toate gazdele suspecte să fie declarate defecte și să se treacă la o evaluare amanunțită a lor.Roboții au fost programați să stea în bucla lor și să se țină de scenariu cu improvizații minime.De acea, trebuiesc verificate gazdele upgradate, examinate una câte una și scoase din uz cele defecte.În urma acestui lucru, narațiunea urmează să se perturbe.
Nu există decât o singură lume în serialul Westworld, cea a vestului sălbatic, o altă diferență semnificativă daca e să comparăm serialul cu filmul original.De asemenea, ni se prezintă și creatorul parcului, doctorul și omul de știință Robert Ford, jucat impecabil de Sir Anthony Hopkins.Robert a creat parcul tematic împreună cu partenerul său Arnold, care nu apare deloc în serial, deoarece decedase cu mai mulți ani în urmă în condiții misterioase.Însă pe parcursul acțiunii, faptele lui vor fi prezentate cu acuratețe de către Robert.
Deși gazele trecuseră testul Turing, nu a fost destul pentru Arnold, deoarece pe el nu îl interesa în mod extres apariția inteligenței artificiale.El dorea să creeze conștiința și și-a imaginat-o ca pe o piramidă – memorie, improvizatii și interese proprii.În vârf nu a mai ajuns, dar avea idee despre ce ar putea fi, o idee bazată pe o teorie a constiinței, numită mintea bicamerală.Ideea centrală era că omul primitiv consideră că gândurile reprezintă vocea zeilor.Această idee a fost infirmată pe post de teorie a minții umane, dar nu ca plan de construcție a unei minti artificiale.Arnold a construit o versiune a cogniției gazdelor, în care acestea își auzeau programul ca pe un monolog interior, cu speranța că în timp, vocea lor interioară va prelua ștafeta.Pe Arnold căutarea conștiintei l-a consumat în întregime.Spre finalul primului sezon aflam cum și în ce condiții a murit acest om de știință.
Oaspeții cu bani soseau în Westworld deoarece le plăcea puterea și mulți dintre ei nu aveau parte de ea în lumea reală, asa încât veneau aici.Cât despre gazde, li se ștergea memoria și acțiunile lor viitoare intrau în bucla lor obișnuită.
Arnold a fost primul om care a colonizat aceste locuri.A creat o lume în care poți face orice, mai puțin un lucru – nu poți muri.Ceea ce înseamnă că oricât de reală ar părea acesta lume, tot un joc rămâne.Dar apoi Arnold și-a încalcat propria regulă, a murit chiar în acest parc.Se crede că mai avea totuși o poveste de spus.O poveste cu mize adevărate și cu violențe reale – povestea labirintului.
Câteva caractere merită urmărite cu maxima atenție, cum ar fi personajul Dolores Abernathy (Evan Rachel Wood) și Maeve Millay (Thandie Newton) cele care visau să evadeze din bucla lor amarâtă pentru a-și asuma roluri mai importante.
În ultimul episod al primului sezon dispare și misterul ce îl învăluia pe Robert și pe William.De asemenea ni se explică și semnificația labirintului, atât de mult căutată de către William.Labirintul e un vechi mit indian ce reprezintă viața unui om cu alegerile și visele lui neîmplinite.În centru e un om legendar care a fost ucis de nenumarate ori, dar de fiecare dată a găsit o cale să revină la viață.Când a revenit ultima dată, omul și-a spulberat toți dușmanii.Apoi a construit o casă și în jurul casei un labirint prin care doar el poate trece.
La prima vizionare, ai senzația că serialul se rezumă la satisfacerea instincelor sau nevoilor primare a oamenilor înstăriți financiar, care nu mai știu cum să-și ucidă plictiseala și aleg acest parc sub formă de divertisment.Însă lucrurile nu stau chiar așa, Westworld nu se adresează sinelui superficial, ci dezvăluie profunzimea sinelui.Îți arată practic cine ești cu adevarat.
Tot ce se întamplă în Westworld e profund și fiecare cadru și personaj merită urmărit cu maximă atenție, deoarece în fiecare episod există câte o bucată din puzzle-ul care se va lega frumos la final.
-Sunt fan, i-am citit majoritatea cărților și nu m-a dezamăgit niciodată până acum.
-Îhm, da…
Cam așa suna un dialog de acum mai mulți ani dintre mine și un tip ultra-mega-fan Stephen King.Eu fiind desigur, persoana outsider, sceptica, cea căreia niciodată nu i-a plăcut să-i fie băgată pe gât cu forța o carte, un film sau naiba știe ce prostie comercială, doar fiindcă așa-i moda și trebuie să te conformezi.Dacă nu aveai argumente solide despre cutărică nu înțelegeam de ce ar fi benefic pentru intelectul meu să-mi rezerv timp pentru a citi cartea x sau a vedea filmul/serialul y dacă nu eram nici măcar în proporție de 10% sigură că nu-i în van.
Cu Stephen King recunosc că am dat-o în bară, citisem doar un articol din biografia lui și reținusem faptul că a fost inspirat de Howard Philips Lovercraft și Edgar Allan Poe.Cum îl divinizam pe ultimul, lui Stephen Edwin King nu-i dădusem nici un fel de credit.
Acum vreo trei ani am cumpărat Shinning, doar fiindcă o găsisem la un preț redus și m-am gândit că merită să arunc totuși o privire, dacă are un piar asa de bun încât îi face atât de multă publicitate.Am rămas profund uimită de stilul în care scrie și povestea în sine mi-a cauzat câteva seri de somn agitat cu niscaiva coșmaruri.Tipul jongla bine cuvintele și doza suspansul la un nivel elegant.
Însă nu despre Shinning vreau să scriu acum, ci despre o altă carte de-a lui pe care am pus mâna de curând.Este vorba despre Misery, cartea ce a fost scrisă în perioda 23 septembrie 1984 – 7 octombrie 1986.
Plot-ul începe relativ simplu, avem un singur decor și două personaje, Paul Sheldon, celebrul autor de bestselluri și Annie Wilkes, infirmiera cu probleme psihice și cel mai înfocat admirator al său.Cea care are șansa de a-l ține captiv pe idolul său în urma unui grav accident auto în care acesta este implicat.
După ce își revine din starea comatoasă, Paul devine conștient de natura femeii în casa căreia este nevoit să rămână o vreme.Se afla aproape de vârful munților Great Divide, în orașul Sidewinder din Colorado, în toiul iernii împreună cu o femeie bolnavă mintal, o femeie care îl hrănise intravenous cât timp fusese inconștient și îi fixase picioarele distruse de accident în două atele improvizate.O femeie care pare-se că avea o rezervă de narcotice și care nu anunțase pe nimeni că el se afla acolo.
Drama începe în momentul în care Annie cumpară cel mai proaspat roman semant de Paul Sheldon și constată că acesta tocmai a ucis-o pe Misery Chastain, personajul feminin fictiv cel mai îndrăgit de infirmiera maniaco-depresivă.Profund rănită îi cumpără acestuia o mașină de scris, căreia îi lipsea litera N (ulterior va rămâne și fară T și E) și se implică alături de el în refacerea romanului, aplicând forța uneori și teroarea psihică.
Din punctul meu de vedere cel mai interesant de urmărit sunt detalii tehnice și analogiile, practic firele conductoare din cursul poveștii.Din manuscrisul Mașini de Lux, aflăm cum se deschide o încuietoare de la o ușă fără cheie, utilizând doar o agrafă bună și pentru contactul unei mașini sau pentru rezervorul de benzină.Ce reacție ciudată poate dezvolta o persoană în urma unei înțepături provocate de o albină.Ni se explică subtil și ce înseamnă o compoziție literară, mai exact procedeul DEUS EX MACHINA, o analogie special explicată lui Annie pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat de fapt cu povestea Omului –Rachetă văzută în cinematograf și a cărei acțiune fuseseră atât de vehement contestată de aceasta. Jocul POȚI, TU? din copilăria lui Paul revine în actualitatea adultului terorizat de femeia bolnavă așa cum și pastilele cu codeină Novril cu efecte secundare severe reprezintau refluxul peste stâncile durerii și terorii din respectiva casă.La fel de mult mi-au plăcut și povestea păsării din Africa adusă în grădina zoologică din Boston precum și cea în care ni se prezintă ce le făceau englezii muncitorilor băștinași care furau diamante în perioada în care lucrau în minele din Kimberly.
De asemenea, e extrem de tentant de urmărit și granița subțire dintre nevrozele și psihozele unei persoane suferinde de manie-depresie.Starea de catatonie împietrită a lui Annie (pe care uneori Paul o portretizează în Zeiță, Lady Dragon și Femeia nisipurilor ) este prezentată sublim.În casa lui Annie, Paul devine cel mai monastic dintre drogații din lume.Rămâne și olog, laba piciorului ii este tăiata cu toporul și cauterizată, într-un final pierzându-și și degetul mare de la mâna stângă.Însă în ciuda tuturor acestor vicisitudini, nu își pierde speranța, practic învață ce înseamnă să fii Sheherezada pentru tine însuți.
Multe aspecte ajung însă să-i depășească limitele, Paul optând mereu să se refugieze în orice gând care îi putea alina oarecum suferința, fiind într-o stare continuă de degradare a corpului, a minții și a spiritului.
Annie îl provoacă să refacă romanul Copilul lui Misery și Paul construiește altă acțiune dându-i acesteia titlul de Întoarcerea lui Misery.Cartea preia ștafeta și ușor începe să reprezinte pentru Paul pianul evreilor care trăiseră în Germania în timpul celor trei sau patru ani nesiguri care precedaseră intrarea Wehrmachtului în Polonia.Evreii nu plecaseră din calea naziștilor deoarece aveau piane în casă și fiind subiectivi la capitolul acesta le era greu să se gândească la o mutare din calea bombelor și a crimelor monstruoase.
Cartea s-a bucurat și de o ecranizare în regia lui Rob Reiner cu Kathy Bates și James Caan în rol principal.Filmul nu poate ține pasul și ritmul alert din interiorul romanului și lipsesc foarte multe detalii, însă personajele și-au interpretat cu brio rolurile și au transmis privitorului o bună parte din emoția preconizată.Probabil că ar fi fost nevoie de o mini-serie pentru a surprinde toate fațetele pline de suspans ale cărții.Kathy Bates a primit un bine-meritat Oscar în 1991 pentru rolul interpretat.
Există și câteva inadvertențe, unele detalii din roman fiind înlocuite în producția cinematografică , cum ar fi mașina autorului în carte un Camaro ’74, în film un Mustang’65. Locația din carte, orașul fictiv Sidewinder din Colorada, în film orașul Silver Creek.Este schimbată de asemenea și ologeala din roman, realizată cu un topor, în film cu un ciocan modern, acel hammer colorat specific americănesc.Lipsesc din film și acele mici detalii legate de mașina de scris Royal, știrbă, fără litera N, din momentul în care Annie o introduce în scenă.Cea care ulterior pierde și alte două litere esențiale în desfășurarea acestei activități.În film, mașina de scris pare în regulă și total întreagă.
Legat tot de acest roman există și un film indian (Julie Ganapathi),relativ ciudățel, pe care nu am reușit să-l urmăresc deoarece nu se găsește subtitrare în engleză la el.Este o producție realizată destul de îndoielnic, dar din sursele existente pe internet, se pare că s-a bucurat de un oarecare succes la data lansării.
Sons of Anarchy este un serial tv-dramă ce a fost difuzat între anii 2008-2014 pe canalul FX.
S-a bucurat de o imensă popularitate încă de la început și a câștigat nu mai puțin de 11 premii, fiind nominalizată la numeroase secțiuni și categorii de-a lungul timpului.
Acțiunea se petrece în orășelul Charming din California, aparent centrul de desfășurare al unor nelegiuiri de neînțeles pentru o comunitate atât de restrânsă.Camuflați sub logo-ul unui club de motocicliști, membrii acestuia desfășoară activități bizare diverse – extorcare, crime,jafuri, distribuție de arme și droguri – la limita legii.Ca să supraviețuiască erau într-un fel forțați să stăpânească arta sperjurului.Adevărul și minciuna trebuiau să sune la fel în afara clubului.
În scut timp fiii îi vor convinge pe toți localnicii că sunt un rău necesar, adăugând pe lista lor de plată polițiști corupți și restaurând astfel o nouă lege.Având un cod moral pentru orice situație bizară, ei taie și spânzură pe oricine le stă în cale, de puține ori fiind totuși arestați, însă fară a fi puși pe tușă prea mult timp.
E prezentă practic toata mafia, toate cartelurile având drum prin Charming – cartelul Galindo, Cacuzza mafia italiană, mafia rusească si cea irlandeză, mafia mexicană si cea ariană, apoi baieții buni care luptau împotriva nelegiuirilor comise de infractori, FBI, CIA, ATF, IRA, Seriff’s.Având în vedere că toată acțiunea se desfășoară pe teritoriul Californiei, statul cu cea mai crescută rată a criminalității din SUA, lucrurile par a avea o noimă.
Violențele sunt la ordinea zilei, de aceea nu este un serial recomandabil oricui, există scene de torturi foarte explicite, unul dintre exemple fiind acela în care scenaristul și producatorul Kurt Leon Sutter își imaginează utilizarea unei lingurite pentru grapefruit pentru a scoate un ochi.
Fiecare caracter are propria misiune în interioul clubului. Clay Morrow (Ron Perlman) luptă să redreseze clubul pe căi neortodoxe însă curând află pe propia piele că nu poți sta în scaunul conducerii fără să nu fii un sălbatic. La un moment dat realizează ca șefia corupe și este scos cu grație din scenă.
Apoi urmează rândul lui Jax Teller (Charlie Hunnam) să preia soarta clubului și să o ducă pe auspicii mai curate. Misiunea lui Gemma e familia, e o mamă feroce care nu își putea imagina viața fără a le controla existențele celor dragi și a le fi mereu aproape. Pentru Tara e medicina, e o vindecatoare și nimic nu o poate împiedica să devină una mai bună pe fiecare zi ce trece.
Ceilalți erau ghidați de profunde sentimente de atașament, fiind legați ombilical unii de alții. Loialitatea și onestitatea erau cuvinte de lege în interiorul clubului.Prin orice tip de greutăți treceau până la capăt, pentru ca așa fac familiile bune.
La mijloc există și o întreagă intrigă bazată pe istoria unui jurnal lăsat moștenire de John Teller, primul soț al Gemmei și tatăl biologic al lui Jax. O confesiune în care John își pune la îndoiala alegerile, regretând tot ce a făcut sau ce trebuie sa facă mai bine în SAMCRO. După ce Jax intră în posesia acestui manuscris și îi înțelege dorințele tatălui său, înțelege că va trebui să recurgă la unele schimbari majore, ca unele împrejurări dificile necesită măsuri disperate.Dacă istoria se va dovedi a fi ciclică pentru personajul principal se va descoperi pe parcursul celor șapte sezoane filmate și regizate impecabil.
De asemenea de remarcat și cuplurile care apar în acest serial, cele monogame, bigame, o scurta poveste de dragoste cu doua femei lesbiene și o alta cu un cuplu hetero-transgender. Interesante sunt resorturile ce le țineau împreună, cât de sănătos își susțineau relația unii și cât de aberant vedeau lucrurile în perspectivă alții.
Pe mine m-au bucurat si guests stars care au fost incluși în productțe ca Marilyn Manson, Harold Perrineau – celebru pentru rolul magistral prestat în OZ, închisoarea federală și Robert Hammond Patrick.
Soundtrack-ul ales a fost mai mult decât reușit pentru fiecare episod în parte, iar acele motoare Harley Davidson au reprezentat o adevarată încantare pentru orice retină iubitoare de asemenea bijuterii pe două roți.
În presa americană se zvonește ca ar urma anul acesta un spinoff cu o continuare mexicană în prim-plan, însa nu știu în ce măsură va primi publicul o reluare a unei povești încheiate magistral.
Taboo, unul dintre cele mai bune seriale dramatice ale acestui început de an, a avut premiera în UK pe 7 ianuarie 2017.
Scenariul a fost scris de Steven Knight, Tom Hardy și Edward Hardy, care au contribuit parțial și la producția executivă.
Trailerul este sumbru și la prima vizionare te duce cu gândul ca urmează să vezi o producție ce tinde mai mult spre geniul horror.Însă aceasta e doar o părere, odată ce-i dai drumul și urmărești fiecare episod în parte realizezi că e o dramă extraordinar de bine orchestrată.Tom Hardy a primit numeroase critici pozitive și se așteaptă să câștige și premii în urma nominalizărilor ce vor avea loc la viitoarele festivaluri de film.
Acțiunea se petrece la Londra în anul 1814 și povestea începe cu înmormântarea unui cunoscut și influent cetățean din Londra, care însă nu a foarte iubit de către cei apropiați. Moartea bătrânului Delaney trebuia să fie benefică pentru onorabila East India Company și pentru Rege deopotrivă, la mijloc fiind vorba despre un testament și o bucată de pământ mult dorită de cei mai influenți oameni britanici.
Însă planurile se răstoarnă dupa întoarcerea fiului celui decedat din Africa, după doisprezece ani de absență.Când toată lumea îl considera decedat, James participă la înmormantarea părintelui său, justificându-și revenirea prin faptul că a auzit tocmai de pe continentul african chemarea sa și s-a grăbit să împrumute o corabie pentru a ajunge acasă.
Fiul devine prin testament moștenitorul legal al averii tatălui său.De fapt singura moștenire e un potir otrăvit, o fâșie de pământ în cealaltă parte a lumii, pe care părintele său a primit-o după un târg cu tribul Nootka Sound.Un teren arid situat în America, plin de pietre și indieni, periculos pentru cine îl deține.
East India Company vine cu numeroase propuneri oficiale pentru a pune mâna pe mult râvnita bucată de pământ, care asigura comerțul dintre UK și America pe timp de război în cele mai simple condiții.Însă James pare decis să își apere și păstreze bucata de pământ, cu orice preț.Și tocmai această atitudine sfidătoare îi va aduce multe necazuri și numeroși dușmani.De aici practic începe acțiunea și ni se relevă comploturile, răfuielile neîncetate, caracterul meschin al unor personaje și multe răsturnari de situații.
James cunoștea numeroase vrăji și descântece, pe parcursul acțiunii ni se arată numeroase flashback-uri în care Delaney apare sumar îmbrăcat într-o junglă luxuriantă și o femeie pe marginea unui râu, cu o față vopsită și o privire rea și ruptă de realitate.Nu ni se explică și ce însemnau toate aceste imagini, adevarate coșmaruri pentru misteriosul personaj întors din lumea păgână.
La vizionarea producției, câțiva istorici au declarat că multe detaliile legate de East India Company nu au fost întocmai corecte, însă dacă ignoram acest aspect, per ansamblu se poate spune că scenariul nu mai are niciun cusur.
Sunt planificate alte două sezoane pe viitor și sunt sigură că serialul se va bucura și de premii pe măsură.Costumele, decorurile, muzica, machiajul și actorii sunt minunați, ca și povestea de altfel.Taboo e fara-ndoială un must see pentru anul 2017!
Ray Donovan e un serial elegant, intriga e ușor de urmărit și personajele își interpretează cu o naturalețe covârșitoare rolurile.Ann Biderman e în spatele acestei producții de succes, care a spart toate recordurile de audiență de pe Showtime cu episodul pilot lansat în USA în 2013.
Serialul a primit trei premii, cel mai bun serial în 2013, un Glob de Aur pentru John Voight și un premiu Emmy pentru actorul Hank Azaria.
Serialul poartă numele personajul central din producție, interpretat magistral de către Liev Schreiber.Ray e tipul de nădejde, angajatul unei firme puternice de avocatură din Los Angeles.E tipul perfect pe care să-l suni într-un moment dificil să-ți rezolve orice treabă murdară.Singura condiție era să fii bogat și celebru și dispus să plătești o sumă exorbitantă pentru orice doleanță mai mult sau mai puțin ciudată.Clienții săi erau de regulă actori notorii, atleți de renume mondial sau moguli cu o grea și imaculată reputație.Ray se pricepe de minune la extorcare, manipulare, interceptari telefonice, crimă.Totul executat impecabil, fără urme, ca la carte.Își execută ordinele discret, nu se teme de violență și nu zâmbește niciodată.
Problemele se acutizează pentru el și familia sa, când tatăl sau, Mickey (Jon Voight) iese subit din închisoare și are FBI-ul pe urmele sale, fapt ce va zgudui lumea lui Ray și a asociaților săi.
Ray se consideră un familist devotat, însă când apar mici diversiuni se camuflează în alcool și adulter, considerând că totul se va rezolva prin intermediul banilor.Fără să realizeze, încearcă să își mituiască propria familie pentru a o ține aproape.
În urma acestui serial am aflat și chestii de care nu aveam habar .De pildă, nu știam ca Liev Schreiber e căsătorit cu Naomi Watts, sau că Jon Voight e tatăl minunatei Angelina Jolie.
Dacă aveți în plan să vă uitați la un serial ușor, Ray e alegerea perfectă, cele patru sezoane sunt disponibile pe orice site cu filme online.
Mai jos las trei melodii superbe descoperite de pe soundtrack-ul acestui minunat serial.Enjoy it !
Mare mi-a fost bucuria când am auzit că documentarul despre viata lui Amy Winehouse a câștigat Oscarul anul acesta în februarie.De curând am reusit să-l vad și eu și pot spune că mi-a topit sufletul.Sunt foarte multe detalii despre viața ei, fotografii personale, filmulețe, inclusiv convorbiri telefonice, precum și alte picanterii din lumea impresarilor/ caselor de discuri cu care a avut de a face, detalii pe care nu le știam și cu care artista a fost nevoită să se confrunte de-a lungul carierei.
Documentarul realizat de doi britanici a fost premiat pe lângă binemeritatul Oscar si la Premiile Bafta de anul acesta, precum și de Academia Europeană de film, fiind nominalizat și la Cannes.
Amy și-a început cariera la șaisprezece ani, fiind influențată de greii muzicii jazz.Mentorul ei spiritual a fost Tony Bennet, pe care are ocazia să-l cunoască personal mai târziu și alături de care înregistrează un duet.Câțiva ani mai târziu ajunge cunoscută în UK cu primul ei album, Frank, ce va fi nominalizat pentru Mercury Prize.
Vocea ei de contralto este recunoscută pe deplin când pe piață apare albumul Back to black .Prin acest album devine cunoscută în toată lumea.Valoarea ei artistică este recompensată cu cinci premii Grammy (cea mai bună cântăreață britanică, debutul anului-2008 , cel mai bun album – Back to black, cea mai bună voce feminină , înregistrarea anului- Rehab, piesa care a staționat ceva vreme în topurile radiourilor din întreaga lume).
Amy și-a scris singură cântecele, versurile fiind desprinse din drama ei personală.Fiica unor părinți divorțați, a trăit multă vreme fără dragostea tatălui, relatie pe care a reluat-o mult mai târziu.A avut o relație cu Blake Fielder- Civil, legătură care ulterior se transformă într-o căsnicie de doi ani.Eșecului acestei căsnicii se regăsește în câteva piese de pe albumul Back to black.
Nefericirea din dragoste și anturajul nefavorabil în care se afundă o împinge într-o viață promiscue, din care erau nelipsite drogurile și alcoolul în cantități ingrijorătoare.Hărțuită de mass-media și de propriul tată care îi impune să-și respecte cu strictețe turneele, Amy, tipa vulnerabilă, bulimică și depresivă se refugiază în lumea viciilor.
Succesul care a luat-o pe nepregătite și pe care nu a stiut să-l gestioneze corect, pentru ca nu și l-a dorit la o asemenea amploare i-a adus într-un final sfarsitul si astfel, lumea muzicală din zilele noastre, a mai pierdut din păcate o piesă de rezistență.
Blogul Andreei 